CARACTERUL REPREZENTATIV ŞI CONTEMPORAN AL NORMATIVELOR DE APRECIERE
A COMPETENŢELOR PSIHOMOTRICE ŞI NORMELE DE VÎRSTĂ ÎN CADRUL PROCESULUI DE EDUCAŢIE FIZICĂ
ŞI SPORT
Key words: Time, age norms, accelerated, retarded,
obviously peculiarities body constitution, validity rules,
relevant rules, representative
relevance, representativeness and contemporary.
SUMMARY:
This article provides an
example of a true development standards, ie
rules of age, children
describe accelerated, retarded, accounting peculiarities body constitution, validity
rules, norms relevant
representative.
Strategia restructurării
învăţămîntului în Republica Moldova impune un nou concept în educaţia fizică a
elevilor. Conceptul urmăreşte îmbunătăţirea considerabilă a condiţiei fizice a
elevilor, calitatea căreia, actualmente, nu numai că pune în pericol sănătatea
elevilor, dar pereclitează vitalitatea societăţii în ansamblu [1].
Modernizarea învăţămîntului în
Republica Moldova creează premise optime pentru realizarea scalativă a
curriculum-ului şcolar de educaţie fizică, contribuind la dezvoltarea liberă, armonioasă
a omului şi formarea personalităţii creative[2].
În procesul de instruire sunt
atinse obiectivele educaţionale în cazul utilizării metodelor şi tehnologiilor
avansate, direcţionate spre o instruire formativ-creativă, creîndu-le elevilor
reprezentări ample despre cultura fizică, cultura sănătăţii şi modul sănătos de
viaţă. În scopul argumentării ştiinţifice şi optimizării sistemului şcolar de
educaţie fizică s-a elaborat, în prealabil, “Concepţia educaţiei fizice şi
sportului în învăţămîntul preuniversitar” (1995), document al cărui repere
conceptuale au constituit bazele metodologice la elaborarea curricum-ului.
Elaborarea curriculum-ului de educaţie fizică a fost anticipată de analiza
sistemului educaţional precedent, constatîndu-se lacune de ordin metodologic,
organizatoric şi de conţinut. S-a constatat că activitatea motrică la lecţiile
de educaţie fizică a fost orientată spre formarea la elevi a performanţelor
sportive, ceea ce vine în contradicţie cu obiectivul educaţional major al educaţiei
fizice şcolare. Astfel nu are loc rezolvarea obiectivelor educaţionale în
ansamblu. Obiectivul general al educaţiei fizice şcolare constă în formarea la
elevi a interesului constant (confirmat prin activitate concretă) pentru
practicarea independentă şi sistematică a exerciţiilor fizice, precum şi
formarea deprinderilor de a duce un mod sănătos de viaţă în care activitatea motrică
să ocupe un loc prioritar[3].
Evaluarea succesului şcolar,
gradului de cultură fizică la elevi trebuie să aibă loc în mod complex,
constatîndu-se nu atît performanţele de conţinut sportiv, cît indicii nivelului
de dezvoltare şi pregătire fizică şi funcţională, precum şi nivelul formării
cunoştinţelor teoretico-metodice, calităţilor moral-volitive, estetice,
capacităţilor aplicative, acţionale şi atitudinilor respective. De aceea, se
pune accentul pe elaborarea normativelor şcolare de apreciere a competenţelor
psihomotrice pentru elevi, ţinînduse cont, de normele de vîrstă [4]. După cum
urmează: n o r
m a în
educaţia fizică şi sport se numeşte mărimea limită a rezultatului, care
serveşte pentru aducerea sportivului la una din grupele de clasificare.
Sportivii pot fi divizaţi în astfel de grupuri în corespundere cu rezultatele
sportive, gradul de antrenare etc. Există trei tipuri de norme: a)
comparabile, b) individuale, c) obligatorii.
Normele c o m p a r a b i l e
au la baza lor compararea oamenilor, care aparţin de una şi aceeaşi totalitate.
De obicei aceste norme se elaborează cu ajutorul mediilor şi al standardelor.
De exemplu, dacă se introduc 7 grupe de clasificare. Normele de acest gen sunt
comode prin faptul că imediat este clar pentru ce procent de persoane ele sunt
după puteri. Astfel de norme sunt utile când pot fi înregistrate experimental
valorile medii şi abaterile standard ale rezultatelor în acea totalitate,
pentru care normele se introduc. În normele comparative se utilizează uneori un
alt criteriu (în afară de procentul de persoane, pentru care norma este
accesibilă) – timpul necesar pentru obţinerea unui anumit nivel al
rezultatelor. În cazul dat totalitatea este un grup de oameni, care au semne
comune, de exemplu locuitorii oraşului Chişinău, sau băieţii de 12 ani, sau
jucătorii de baschet de categoria a II-a, sau membrii selecţionatelor din
Moldova etc. Normele comparative caracterizează doar succesele comparative ale
celor testaţi în totalitatea dată, dar nu vorbesc nimic despre totalitate în
întregime. Se poate întâmpla ca într-un anumit raion, în anumite condiţii
istorice nivelul de pregătire fizică a copiilor să fie insuficient. De aceea
normele comparative trebuie să se compare cu datele obţinute pentru alte
totalităţi, şi să se utilizeze în îmbinare cu normele individuale şi
obligatorii.
Normele i n d i v
i d u a l e se bazează pe compararea indicilor unuia şi aceluiaşi sportiv în
diferite stări. De exemplu, în multe genuri de sport nu există o dependenţă
între greutatea proprie a sportivului şi rezultatul sportiv (sportivii de orice
greutate pot obţine aproximativ aceleaşi succese). A introduce aici norma
comparativă nu are sens. Însă fiecare sportiv are greutatea optimală
individuală, care corespunde stării formei sportive. Această normă individuală
se poate determina înregistrând sistematic greutatea sportivului dat în
decursul unei perioade destul de îndelungate. Normele individuale se utilizează
deosebit de larg în controlul curent.
N o r m e l e o
b l i g a t o r i i se bazează pe analiza a ceea ce trebuie să poată omul
pentru a putea soluţiona problemele pe care le pune viaţa în faţa sa: munca,
activitatea de apărare, viaţa de toate zilele, sportul etc. Exemplu: Normele la
înot în complexul GMA ar fi incorect să fie introduse pe baza nivelului mediu
al priceperii de a înota a oamenilor de o anumită vârstă. Se poate întâmpla ca
în medie ei să înoate nu prea bine. Aceste norme trebuie introduse ţinând cont
de faptul cum t r e b u i e să poată înota omul pentru a se ţine sigur pe apă
şi a depăşi la necesitate barierele de apă apărute în cale. Evident, aici este
raţional de a introduce norma obligatorie.
Astfel, normele
comparative, individuale şi obligatorii au la baza lor compararea rezultatelor
unui sportiv cu rezultatele altor sportivi, indicilor unuia şi aceluiaşi
sportiv în diferite perioade şi în stări diferite, datelor existente cu
mărimile necesare.[7]
Aceste norme se
referă la normele comparative. Ele se bazează pe acel fapt evident că odată cu
vârsta posibilităţile funcţionale ale oamenilor se modifică. Luînd în
consideraţie determinarea aşa-numitei vârste b i o l o g i c e (în
particular motrică). Ea corespunde vârstei calendaristice medii a oamenilor,
care au obţinut rezultatul dat. De exemplu, un băiat (indiferent de vîrstă) a
sărit în lungime de pe loc la 144 cm. Rezultatul mediu al băieţilor de 8 ani
constituie 140 cm (tab. 1), iar al băieţilor de 8 ani şi 5 luni – 145
cm. Deci se poate calcula uşor că 144
cm corespunde vârstei motrice de 8 ani şi 4 luni (8 – 4).
Dacă vârsta
motrice depăşeşte vârsta calendaristică, atunci aceşti copii se numesc a c
c e l e r a ţ i din punct de vedere motric, iar dacă rămâne în urmă – r
e t a r d a ţ i din punct de vedere motric. De exemplu, dacă trei copii,
unul având 7 ani, altul 8, iar al treilea 9 (vârsta lor calendaristică) au
sărit în lungime de pe loc la 140 cm, atunci primul dintre ei este un
accelerat, al treilea un retardat, iar la al doilea vârsta motrice (conform
testului dat) corespunde vârstei calendaristice. Se poate întâmpla că după unii
indici copilul se referă la acceleraţi, iar după alţii la retardaţi. Acceleraţi
şi retardaţi complet se întâlnesc rar.
Tabelul 1. Vârsta
motrice a băieţilor în concordanţă cu rezultatele la săritura în lungime de pe
loc
|
Rezultatul (cm)
|
Vârsta motrice (ani, luni)
|
|
130
135
140
145
150
155
160
165
|
7 – 1
7 – 6
8 – 0
8 – 5
9 – 1
9 – 9
10 – 8
11 - 8
|
La determinarea
normelor de vârstă oamenii se împart în grupe de vârstă. La copii şi
adolescenţi gradaţiile de vârstă sunt mai dese decât la maturi. Aceasta se
datorează modificării rapide a posibilităţilor motrice ale copiilor. În
investigaţiile ştiinţifice sunt acceptate gradaţiile de cel mult jumătate de
an, iar în cazurile deosebit de exacte – până la două luni. A determina vârsta
în luni şi zile este incomod. Standardele internaţionale impun măsurarea ei
după sistemul zecimal. În acest caz ea se determină ca diferenţa dintre data
testării şi data naşterii (vezi în sistemul zecimal[1]).
De exemplu, data
testării: 17 octombrie 2007 = 2007,792
data naşterii: 31
decembrie 1974 = 1974,997
vârsta la ziua
testării: 2007,792 –1974,997 = 32,795 ani.
Şi, aici apare un
factor important cum ar fi evidenţa particularităţilor constituţiei corpului.
Dimensiunile
corpului (lungimea corpului, greutatea etc.) influenţează asupra
posibilităţilor motrice ale oamenilor. Astfel, oamenii de statură înaltă au
avantaje la săriturile în înălţime. Este firească dorinţa de a elabora normele
maxim echitabile, astfel încât diferenţele în constituţie să nu influenţeze
asupra lor.
Cea mai simplă
cale pentru aceasta este de a selecta astfel de teste, asupra cărora nu
influenţează particularităţile constituţiei. De exemplu, la fetiţe viteza
maximă de alergare nu depinde de lungimea corpului, iar la băieţi această
dependenţă există doar în perioada de maturizare sexuală. Dacă nu este posibil
de a selecta astfel de teste, trebuie de introdus norme ţinând cont nu numai de
vârstă, ci şi de înălţime şi greutate.
Pentru a determina rezultatul
mediu, servesc aşa-numiţii indici de clasificare (IC). Fiecare dintre ei,
utilizat pentru estimarea pregătirii fizice a elevilor din SUA şi Canada.
Determinând valoarea Indecelui de calificare pentru o persoană testată aparte,
se poate estima pregătirea ei fizică ţinând cont de vârstă, înălţime şi
greutate. Normele se alcătuiesc pentru un anumit grup (totalitate) de oameni şi
sunt valabile doar pentru acest grup. De exemplu, normele elaborate pe baza examinării
copiilor din or. Chişinău nu pot fi transpuse mecanic pentru copiii din Asia
Mijlocie. Valabilitatea normelor doar pentru acea totalitate pentru care ele au
fost elaborate se numeşte r e l e v a n ţ a normelor.
Normele sunt
valabile, dacă ele s-au stabilit pe baza examinării unui eşantion tipic de
persoane supuse încercărilor din întregul grup (totalitatea generală), pentru
care ele se introduc. După cum se cunoaşte din statistica matematică,
eşantionul, care reflectă exact totalitatea generală, se numeşte r e p r e z e
n t a t i v. De exemplu, dacă pentru determinarea normelor se selectează
şcolile, care au cele mai bune condiţii pentru lecţiile de cultură fizică,
atunci acest eşantion poate fi nereprezentativ vizavi de toate şcolile. În
sfârşit, ţinând cont de faptul că posibilităţile motrice ale oamenilor din
diferite generaţii nu sunt la fel, normele trebuie periodic revăzute [1].
Concluzii:
Norma trebuie să
fie c o n t e m p o r a n ă. Relevanţa, caracterul reprezentativ şi contemporan
al normelor sunt condiţii obligatorii pentru valabilitatea lor.
Bibliografie
1. Arsene I.A. “Metrologia sportivă” 2007.,
USEFS., Chişinău. p-170.
2. Crişan Al., Guţu V. Proiectarea curriculum-ului
de bază.Ghid metodic. TIPCIM, 1996.p-23.
3. Coman S. Educaţia fizică şi metodica
predării ei la clasele I-IV. Editura Spiru Haret, laşi, Editura Tehnică,
Chişinău, 1995. p-54.
4. Hîncu Leonid, Boian Ion, Sava
Panfil., Educaţia fizică (Normele de
apreciere a competenţelor psihomotrice pentru elevii cl. a 1-12-a) Chişinău-
2010. p- 54.
5. Stoica A., Musteaţă S. Evaluarea
rezultatelor şcolare. Ghid metodologic, Editura Liceum, Chişinău, 1997 p-12.
6. Filipenco E., Grimalschi T.,
Bicherschi Ş. Educaţia fizică în şcoală. Material didactic la programa de
educaţie fizică (Gimnastica). Universitas, Chişinău, 1992. p-12.
7. Смирнов Ю.И. Комплексная оценка и контроль спортивной подготовленности: Учеб. пособ.
— Малаховка, 1996. p-102.
Оставьте свой комментарий
Авторизуйтесь, чтобы задавать вопросы.