Презентация по географии ” Pantanal”

Colegiul de Arte “Nicolae Botgros””

PatrimoniulmondialUNESCO :natural,cultural și mixt.Situridin RepublicaMoldova pelista PatrimoniuluimondialUNESCO.

Profesor:Ardeleanu Sergiu

OBIECTIVELE OPERAȚIONALE

elevii v-or fi capabili să

u  
Să proiecteze unele actiuni de solutionare a situatiilor-problema ale lumii contemporane in functie de dinamica acestora;

u   Să descrie siturile naturale, culturale și mixte ale patrimoniului mondial UNESCO;

u   Să explice unele realități spațiale investigate

Patrimoniul mondial UNESCO

^● ORGANIZAȚIA NAȚIUNILOR UNITE PENTRU ÎNVĂȚĂMÂNT, ȘTIINȚĂ ȘI CULTURĂ (în engl.: United

Nations Educational, Scientific and Cultural Organization – U.N.E.S.C.O.), agenție specializată guvernamentală în cadrul sistemului O.N.U., cu sediul la Paris (Franța), creată în nov. 1945 în urma Conferinței de la Londra (își începe activitatea la 4 nov. 1946), în scopul intensificării colaborării între națiuni în domeniul educației, științei, culturii și comunicării, în spiritul respectului universal pentru dreptate și în dominația legii, pentru drepturile omului și libertățile fundamentale,

PANTANAL

Pantanal este o zonă tropicală cu sol spongios din America de Sud, cea mai mare parte fiind situată în statele braziliene Mato Grosso do Sul, de asemenea se întinde ṣi pe teritoriul Boliviei ṣi Paraguayul ui. Este o zonă alcătuită dintro varietate de regiuni de câmpii inundate, fiecare cu caracteristici diferite de hidrologie, geologie și ecologice; de fapt până la douăsprezece din aceste ecosisteme hidrologice au fost definite (RADAMBRASIL 1982).

În total Pantanalul acoperă între 140.000 și 195.000 kilometri pătrați, fiind cea mai întinsă zonă de sol spongios din lume. Peste 80% din câmpiile inundate ale Pantanalului sunt scufundate în timpul sezonului ploios, alimentând una din colecțiile de plante acvatice cele mai diferite din punct de vedere biologic ale lumii. Are și de asemenea multe specii de animale. Este umbrită foarte des de alăturata Pădure Tropicală a Amazonului, dar este în mod egal un important ecosistem.

Parcul Național

Kakadu

u 
Parcul național Kakadu este un parc situat în nordul Australiei. Este renumit pentru frumusețea naturală neatinsă ce îți taie respirația și varietatea florei și faunei. Suprafața parcului național Kakadu de aproape

20.000 km²,^[2] poate fi împărțită în trei regiuni principale: zona pietroasă, pădurile de șes și mlaștinile de coastă.

u  Oamenii aborigeni au ocupat zona parcului continuu timp de 40 000 de ani. Parcul Național Kakadu este renumit pentru locurile sale de cultură aborigenă. Aici sunt înregistrate mai mult de 5000 de locuri ilustrând cultura aborigenă de acum mii de ani. Lucrările arheologice au demonstrat că aborigenii ocupau aceste meleaguri de acum 20 000 de ani.

Valorile culturale și naturale ale parcului au fost recunoscute internațional când a fost introdus pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Acesta este un registru internațional de proprietăți care sunt recunoscute ca fiind deosebit de culturale și natura având valori de importanță internațională. Kakadu a fost enumerat în trei etape: Etapa 1 în 1981, Etapa 2 în 1987 și întreg parcul în 1992.

Aproximativ jumătate din teren în Kakadu este teren Aborigen sub drepturile terenurilor Aborigene (Regiunea Nordică) în 1976 și cea mai mare parte din restul de teren este în prezent în curs de revendicare de oamenii Aborigeni. Domeniile parcului, care sunt deținute de oamenii Aborigeni sunt închiriate de către proprietarii tradiționali ai Directorului Parcurilor Naționale, care va fi administrat ca un parc național. Restul de domeniu este avere comună, terenuri dobândite în cadrul Directorului al Parcurilor Naționale. Tot parcul este declarat parc național în conformitate cu Protecția Mediului și Conservarea Biodiversității (1999).

u  Kakadu a fost înființat într-un moment când comunitatea australiană a fost din ce în ce mai interesată în declararea parcurilor naționale pentru conservarea terenului și pentru a recunoaște interesele oamenilor Aborigeni. Un parc național în zona Râurilor Alligator a fost propus de la începutul anului 1965, dar nu a avut succes decât în 1978, lucru pentru care atunci, Guvernul australian făcea aranjamente pentru achiziționarea de titluri de pământ, cele care în prezent constituie Parcul Național Kakadu.

u  Arborigenii au identificat șase anotimpuri diferite în calendarul din

Kakadu, dar predominante sunt sezonul ploios și sezonul secetos (mai-octombrie). În sezonul secetos căldura și umiditatea se află la un nivel acceptabil, iar fauna este concentrată în jurul câtorva ochiuri de apă. Sezonul ploios este caracterizat de furtuni musonice care mătură câmpiile, ape care se revarsă în cataracte peste escarpament, ierburi tropicale luxuriante care invadează totul și căldură și umezeală sufocante

u  Flora parcului este cea mai bogată din partea de nord a teritoriului australian cuprinzând peste 2000 de specii de plante. Această bogăție este rezultatul formelor variate ale reliefului, precum și a habitatului. Kakadu este cunoscut ca unul dintre cele mai „buruienoase” parcuri din lume, 5,7% din totalul vegetației sunt buruieni. În anul 1995, Jurnalul Australian al Plantelor Rare și pe cale de Dispariție, identifica în parc 97 de specii de plante rare, vulnerabile sau foarte puțin cunoscute. Vegetația parcului poate fi clasificată în 13 zone, dintre care șapte sunt dominate de o specie distinctă de eucalipt. Aceste zone cuprind mangrove, păduri tropicale de câmpie, luncă seyonieră, mlaștini.

u 

Kakadu cuprinde peste 290 de specii de păsări (cam o treime din toate speciile de păsări australiene cunoscute), 26 de tipuri de broaște, 74 de specii de reptile, 68 de specii de mamifere și peste 10.000 de varietăți de insecte. Lista cu flora și fauna din Kakadu se lungește în permanență, iar unele specii precum Oenepelli python (descoperit abia in 1977) trăiesc probabil numai în parc. Fauna oferă unele dintre cele mai memorabile priveliști din Kakadu: berze Jabiru elegante, păsări galah sau coțofene de baltă care se aproprie în zbor de un ochi de apă, și crocodili de apă sărată care se lăfăie la soare în noroi. În parc trăiesc câteva mii de salties (crocodili de apă sărată) și fiecare ghid pare să aibăă o rezervă inepuizabilă de anecdote macabre despre aceștia

Catedrala Notre-Dame din Tournai

La Tournai a existat o dioceză romano-catolică de la sfârșitul secolului al VI-lea, iar această structură de piatră albastru-cenușie ocupă un teren înălțat, lângă malul sudic al Scheldtului, apă care împarte orașul Tournai în două părți aproximativ egale. Începută în secolul al XII-lea pe niște fundații mai vechi, clădirea combină opere din trei perioade diferite cu efecte izbitoare, caracterul greu și sever al navelor romanice cu transeptul în stil de tranziție și cu corul în stil gotic. Transeptul este partea caracteristică a clădirii, cu cele cinci turle și capetele apsidale semicirculare. Nava a fost în principal construită în prima treime a secolului al XII-lea. Prefigurând stilul gotic timpuriu, ea are un mezanin cu balcon între arcada de la parter și triforiu. Pilaștrii dintre lucarnele cu arcuri rotunde ajută la susținerea boltei din secolul al XVIII-lea, care a înlocuit tavanul inițial, plat și făcut din lemn.

Brațele transeptului, construite pe la jumătatea secolului al XII-lea, au capetele apsidale, trăsătură împrumutată probabil de la anumite biserici renane, influență pe care a transmis-o în nord-estul Franței, cum ar fi la catedralele din Noyon și din Soissons. Turlele cu baza pătrată care flanchează brațele transeptului ajung la o înălțime de 83 m. Detaliile decorative diferă, unele având arcade rotunde, altele ascuțite.

Episcopul Gautier de Marvis (1219-1252) a demolat corul romanesc în secolul al XIII-lea, pentru a-l înlocui cu unul gotic, mult mai mare, inspirat de genul celui de la catedrala din

Amiens. Construcția noului cor a început în 1242, și a luat sfârșit în 1255. Restul catedralei trebuia să fie reconstruit în același stil, dar lucrările nu s-au mai început, singurele elemente noi adăugate fiind porticul dinspre vest și o capelă gotică mare construită de-a lungul unui culoar lateral, ale cărei ziduri și ferestre inițiale au dispărut astfel.

Catedrala a fost deteriorată de o gravă tornadă în ziua de 24 august 1999. Evaluarea daunelor a relevat probleme structurale și catedrala a intrat în masive reparații și cercetări arheologice. Turla Brunin a fost stabilizată în 2003.

Ca recunoaștere a valorii culturale a catedralei din Tournai, UNESCO a desemnat-o loc în patrimoniul mondial în 2000.

Parcul Național Pirin

Parcul Național Pirin (în bulgară Национален парк "Пирин", transliterat: Naționalen park "Pirin"), numit inițial Parcul Național Vihren, cuprinde cea mai mare parte a Munților Pirin din sud-vestul Bulgariei, și acoperă o suprafață de 403,56 km². Este unul dintre cele trei parcuri naționale din țară, celelalte fiind Parcul National Rila și Parcul Național Balcanii Centrali. Parcul a fost înființat în 1962 și teritoriul său a fost extins de mai multe ori de atunci. Parcul Național Pirin a fost declarat loc al

Patrimoniului Mondial UNESCO în 1983. Altitudinea variază de la 950 m până la 2.914 m în vârful Vihren, al doilea ca altitudine maximă din Bulgaria și al treilea din Balcani.

Parcul este situat în regiunea Blagoevgrad, regiunea din colțul sud-estic al țării, pe teritoriul a șapte comune: Bansko, Goțe Delcev, Kresna, Razlog, Sandanski, Simitli și Strumeani. Nu sunt locuri populate pe teritoriul parcului. Două rezervații naturale sunt situate în limitele de Parcul Național Pirin: Baiuvi Dupki–Djindjirița⁠(d) și Iulen⁠(d). Bayubi Dupki–Djindjirița este printre cele mai vechi din Bulgaria, înființată în anul 1934 și inclusă în Rețeaua Mondială de Rezervații ale Biosferei⁠(d) sub egida Programului Omul și Biosfera derulat de UNESCO.[1] Întregul teritoriu face parte din rețeaua Natura 2000, a Uniunii Europene, de zone naturale protejate.

Pirin este renumit pentru cele 118 lacuri glaciare ale sale, dintre care cel mai mare și mai adânc este Lacul Popovo⁠(d). Multe dintre ele sunt situate în circuri glaciare(⁠d). Există și câțiva mici ghețari, cum ar Snejnika⁠(d), situat în circul adânc Golemia Kazan⁠(d) pe piciorul nordic abrupt al Vihrenului, și Banski Suhodol(⁠d). Ei sunt cei mai sudici ghețari din Europa.

Pirin se încadrează în zona de climă temperat-continentală și, datorită altitudinii mari, cele mai înalte sectoare au un climat alpin. Clima este influențată de cicloanele mediteraneene în principal toamna târziu și iarna, aducând precipitații frecvente și abundente, și de către anticiclonul Azorelor⁠(d) pe timp de vară, ceea ce face ca lunile de vară să fie calde și uscate.[29] Relieful are o influență crucială asupra climei. Pirinul are trei zone climatice pe altitudine — cea joasă între 600 și 1.000 m (16% din suprafața totală), cea mijlocie între 1000 și 1.800 m (40%) și înaltă, la peste 1.800 m (44%).[29] Temperatura scade cu altitudinea, fapt care este cel mai vizibil în timpul verii. Temperatura medie anuală este în jurul valorii de 9–10 °C în partea inferioară, 5–7 °C în cea mijlocie și 2–3 °C în cea mai înaltă.[29] Luna cea mai rece este ianuarie, cu p temperatură medie între -5 și -2 °C. Luna cea mai caldă este iulie, cu temperatura medie de 20 °C la 1.600 m și 15 °C la 2.000 m.[29] Inversiunile de temperatură, adică creșterea temperaturii cu altitudinea în locul scăderii, sunt observate în 75% din zilele de iarnă.[29]

.

Parcul Național Pirin se încadrează în ecoregiunea terestră a pădurilor montane de amestec ale Rodopilor⁠(d) din cadrul pădurilor temperate mixte și de foioase⁠(d) palearctice. Pădurile acoperă 57,3% din suprafața parcului și aproape 95% dintre ele sunt păduri de conifere. Vârsta medie a pădurilor este de 85 de ani. Cel mai bătrân copac din Bulgaria, pinul lui Baikușev⁠(d), se află în parc. Cu o vârstă aproximativă de circa 1.300 de ani, el este contemporan cu fondarea Primului Țarat Bulgar în 681 e.n. Fauna Parcului Național Pirin este diversă și cuprinde 45 de specii de mamifere, 159 de specii de păsări, 11 specii de reptile, 8 specii de amfibieni și 6 specii de pești.

Ziua de 1 Martie aduce cu ea un frumos obicei de primăvară numit mărțișor. Mărțișorul este reprezentat fizic de un obiect micuț legat cu două fire împletite, înnodate, alb și roșu, care semnifică lupta vieții asupra morții, a sănătății împotriva bolii. De asemenea mărțișorul este considerat un talisman al norocului, al bunăstării și al prețuirii. Se obișnuiește ca bărbații să ofere doamnelor și domnișoarelor din viața lor mărțișoare, în semn de respect și admirație.

Scopul legării sau punerii mărțișorului este de a avea noroc în decursul anului, de a fi sănătos și curat ca argintul odată cu venirea primăverii.

De asemenea, mărțișorul este considerat un simbol al primăverii, al revenirii la viață a naturii și a tot ce o înconjoară. Mărțișorul este purtat la vedere timp de aproximativ două săptămâni sau toată luna martie, pentru că aduce optimism și credință.

Legenda mărțișorului și originea obiceiului de mărțișor, ce semnifică mărțișorul Ziua de mărțișor aduce cu ea două frumoase legende care circulă și astăzi în spațiul public. Aceste legende dezvăluie modul în care au apărut primii vestitori ai primăverii și cum apariția acestora este legată de culorile mărțișorului – roșu și alb.

Prima legendă ne dezvăluie că Soarele, pus de Dumnezeu să lumineze și să încălzească pământul, a fost furat de un zmeu timp de trei anotimpuri, până iarna. Atunci un viteaz l-a înfruntat pe zmeu și a eliberat Soarele. Eroul nostru a fost rănit în luptă și sângele i s-a scurs pe zăpada albă. După ce zăpada s-a topit, în acel loc au răsărit ghiocei, vestitori ai primăverii.

Pe lista patrimoniului mondial UNESCO, singurul obiectiv din Andorra este peisajul cultural-natural din zona „Valea Madriu-

Valea Madriu-Perafita-Claror (în catalană Vall del Madriu-Perafita-Claror) este o vale glaciară din sud-estul Andorrei. Ea are o suprafață de 42,47 km², adică aproximativ 9% din suprafața totală a țării, și face parte din al doilea bazin hidrografic ca mărime din Andorra. Valea izolată este cunoscută ca habitat pentru specii rare și amenințate cu dispariția, și a fost denumită „inima spirituală” a Andorrei. Ea a devenit primul și, deocamdată, singurul loc din Andorra înscris în patrimoniul mondial UNESCO, din 2004, aria fiind extinsă puțin în 2006.

ALTE OBIECTIVE NATURALE

DIN PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO

Lista obiectivelor patrimoniului Unesco

●

Coordinates

34°S 143°E

Districtul lacurilor Willandra (1981)

Zona insulei Lord Howe (1982

Parcul Național Uluru-Katayuta (Ayers Rock - Muntele Olga) (1987, 1994)

uCoordinates 25°18′44″S 131°01′07″E

Białowieża Forest

OBIECTIVELE UNESCO DIN REPUBLICA MOLDOVA

Arcul Struve la Rudi

^●           Arcul Struve Amplasat în apropiere de Mănăstirea Rudi, monumentul generează admirație și frumusețe.

^●           Distanța de or.Chișinau: 70 km Locație: r.Soroca.

^●          

Ceremonia de inaugurare a Arcul Struve Geodezic Rudi s-a desfășurat în 17 iunie 2006. Arcul Struve este Unicul monument din spaţiul Republicii Moldova inclus în Patrimoniul mondial UNESCO.

^●          
Face parte din lanțul de 265 puncte de observație, marcate prin cuburi de piatră de 2 pe 2 metri, săpate în pămînt, cunoscut în literatura de specialitate drept „Arcul Geodezic - Arcul Struve”.

^●           Poartă numele savantului astronom Vasile Iacov Struve (Friedrich Wilhelm Struve). W. Struve, geodez militar, împreună cu alţi savanţi au realizat măsurări a arcului meridianului 25° 20' (cu lungimea de peste 2820 km), pe teritoriul mai multor state: Norvegia, Suedia, Finlanda, Rusia, Estonia, Letonia, Lituania, Belarus, Ucraina, inclusiv Basarabia, actuala Republica Moldova. Pe teritoriul Basarabiei a fost trasată o reţea de 27 de puncte, dintre care s-a conservat cel de la Rudi.

^●          
Se presupune că mai există un monument asemănător Arcul Struve, situat la Geamăna, Anenii Noi, în stare deteriorată. Arcul Struve A fost inclus în lista monumentelor cultural-naturale mondiale, ocrotite de UNESCO în cadrul unei ceremonii solemne, cu participarea multor savanţi europeni.

Harta Arcului Struve:

Feedback/ tema pentru lucrul independent

u   Clasificați obiectivele patrimoniului universal UNESCO

u   Identificați scopurile UNESCO

u   Descrieți un obiectiv natural/cultura/mixt comform planului:

Denumirea, localizarea (rergiunea în care se include)

Caracteristica generală

Utilizarea în scop economic/turistic/cultural

Link util- https://whc.unesco.org/ru/list